Școala de Administrație Publică

IMG 9974La Şcoala de Administrație 2015, organizată de Fundația Hanns Seidel România și Institutul de Studii Populare au participat atât membri, cât și simpatizanți ai Partidului Național Liberal, studenți și alte persoane interesate de sfera politică din România. Obiectivul principal al proiectului s-a axat pe explicarea și, prin aceasta, simplificarea procesului de creionare și de implementare a politicilor publice.  

În acest scop, în cadrul fiecarei zile de training, activitățile au avut loc sub atenta îndrumare a unor profesioniști în domeniu, printre care domnul Răzvan Orașanu - director al ISP, care a vorbit participanților despre realizarea optimă a analizei politice urmând „Calea celor 8 trepte” (Eugene Bardach).

IMG 20150407 WA0003Un alt lector a fost domnul Șerban Iosifescu, expert în educație și președinte al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), care a adus înaintea participanților subiecte precum politicile publice în domeniul educației, schimbarea paradigmei prin aducerea elevului în prim - planul sistemului educațional, dar și reforma privind salarizarea cadrelor didactice.  

Ne-a fost alături și doamna Cristina Nicolescu, lector asistent la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), care a prezentat o imagine de ansamblu a procesului de analiză politică, incluzând atât protagoniștii, cât și instrumentele și principiile folosite de aceștia, ca fiind condiții sine qva non în eficientizarea procesului.  

ConstantaȘi, pentru că volumul de cunoștințe împărtășite de lectorii Școlii de Administrație a fost, în mod evident, unul generos, participanții au avut ocazia de a-și consolida noile informații prin activități practice, simulări ale proceselor și ale procedurilor indispensabile în administrație, dar și analizarea unor decizii politice reale.  

Au fost, astfel, susținute cursuri ale Școlii de Administrație în București (21 - 22 februarie 2015), Bacău (4 - 5 aprilie 2015) și Constanța (29 - 31 mai 2015).
 
 

Filtre arhiva