Accesarea fondurilor europene – Dezvoltare regională

DSCF1738În perioada 14 – 16.10.2015, Centrul Teritorial de Formare Continuă pentru Administraţia Publică Locală Sibiu a organizat, în parteneriat cu Fundaţia Hanns Seidel România, programul de perfecţionare „Accesarea fondurilor europene – Dezvoltare regională”, program ce s-a adresat personalului contractual şi funcţionarilor publici din autorităţi şi instituţii publice.

Programul s-a desfăşurat la Sibiu, la sediul Centrului Teritorial de Formare Continuă pentru Administraţia Publică Locală Sibiu, pe o perioadă de 3 zile şi a fost susţinut de către domnul Mircea Orlăţan, evaluator proiecte.

DSCF1669S-au abordat, în cadrul proiectului, atât teme teoretice, cât şi teme practice. Pe partea de teorie, s-a pus accent pe acordul de parteneriat România - Uniunea Europeană 2014- 2020, prezentarea Programului Operaţional Regional 2014- 2020 – analiza modului de programare, tehnica elaborării unui proiect, iar în partea practică a cursului formatorul a prezentat „secrete” pentru elaborarea unor proiecte de succes, precum şi o serie de exemple şi exerciţii practice.

La finalul programului de perfecționare, fiecare dintre cei 14 cursanți din cadrul diverselor instituţii şi autorităţi publice din regiunea Centru şi Nord-Vest, a avut prilejul de a-și testa cunoștințele însușite în cadrul programului și de a primi o adeverință de absolvire, atestând parcurgerea întregului modul. 

Filtre arhiva