Vizita profesorului Hans-Peter Niedermeier în România - 2016

DSC 3147Foștii bursieri ai Fundației Hanns Seidel România s-au bucurat și anul acesta, între 12 și 14 aprilie, de vizita în România a profesorului Hans-Peter Niedermeier, director al departamentului de burse din cadrul Fundației Hanns Seidel.  
 
Ca și anul trecut, întâlnirea a fost urmată de o vizită la Colegiul German Goethe, unde viitorii absolvenți, elevi ai claselor a 11-a și a 12-a, au discutat, alături de dl. profesor Neidermeier, despre oportunitătile oferite de programul de burse, despre obiectivele acestuia și despre pașii necesari în vederea obținerii burselor.
 
DSC 3129Tot cu ocazia aceleiași vizite, la Universitatea București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Departamentul de Germanistică, a avut loc o sesiune de prezentare a burselor Fundației Hanns Seidel.

În acest fel, atât elevii Colegiul German Goethe, cât și studenții Universității București au avut ocazia să pună intrebări și să-și clarifice orice nelămurire legată de programul Fundației Hanns Seidel.

Vă invităm și pe dumneavoastră să accesați aici informații legate de bursele FHS!

Filtre arhiva