Accesarea fondurilor europene - Asistenţă socială

DSCF2468Centrul Regional de Formare Continuă pentru Administraţia Publică Locală Cluj-Napoca şi Fundația Hanss Seidel - România au organizat, în parteneriat, între 25 şi 27 mai 2016, programul de perfecţionare „Accesarea fondurilor europene – asistenţă socială”. Acest program a încheiat seria celor 3 cursuri care au avut ca temă prinipală de dezbatere accesarea fondurilor europene,  vazută din perspective diferite. Astfel, cele trei programe au fost structurate pe trei domenii fundamentale, în funcţie de solicitările cursanţilor: "Mediu şi dezvoltare durabilă", "Dezvoltare regională" şi "Asistenţă socială".

„Accesarea fondurilor europene – asistenţă socială” s-a desfăşurat la Sibiu, Hotel Ana Airport, în perioada 25-27 mai 2016 şi a fost susţinut de către domnul Mircea Orlăţan, expert evaluator proiecte şi de către doamna Mihaela Sabău, director al Serviciului Public de Asistenţa Socială din cadrul Primăriei municipiului Sibiu.

DSCF2529Pe parcursul programului, au fost supuse discuţiei probleme ce vizează: cadrul general al finanţărilor specifice sectorului de asistenţă socială, justificarea necesităţii de finanţare nerambursabilă a proiectelor din domeniul asistenţei sociale, analiza problematicii privind finanţările destinate asistenţei sociale, tehnica elaborării unor proiecte de succes, comunicarea şi calitatea în proiectele sociale - toate aceste teme fiind însoţite de cazuri practice şi exemple concrete.

La acest curs de perfecţionare au participat 18 persoane, majoritatea provenind din cadrul compartimentelor de asistenţă socială ale instituţiilor şi autorităţilor publice locale, precum şi din direcţiile generale de asistenţă socială.

Filtre arhiva