Fondurile europene în administrația publică locală

20171010 125745Pe 9 octombrie 2017, Asociația "Ține de Noi" și Fundația Hanns Seidel - România au dat startul unui amplu program de cursuri de administrație publică locală, dedicat tuturor angajaților din instituțiile publice locale, studenților sau persoanelor care își doresc o carieră într-o instituție publică.

Sub cupola acestui proiect, au avut loc - până în acest moment - două dintre cursurile organizate periodic, fiind desfăsurate pe parcursul a 2 zile, între 09-10 octombrie (prima grupă) și 10 – 11 octombrie (cea de-a doua grupă), în format intensiv. Ambele s-au axat pe tema "Fondurilor europene în administrația publică locală", participanților fiindu-le asigurat fundamentul unei culturi de specialitate în sfera științelor administrative, necesar pregătirii și perfectionării oricărui funcționar public. În același timp, aceștia s-au familiarizat cu mediul legistativ și instituțional, dar și cu proceduri, regulamente, instrucțiuni obligatorii în procesul de implementare a proiectelor din fonduri europene.

20171010 124514Un rol esențial în atingerea obiectivului asumat de organizatori a fost atribuit trainerilor, printre care domnul Șerban Iosifescu, doamna Orventina Leu și doamna Carmen Roșu, aceștia învederând subiecte precum "Metoda de analiză a politicilor publice a lui Eugene Bardach", "Etapele ciclului de viață al proiectului - Analiza factorilor interesati", "Planul de afaceri: prezentarea secțiunilor și regulile de întocmire" sau "Surse de finanțare pentru proiect".

Proiectul continuă cu o nouă serie a câte două grupe, după cum urmeză:

Grupa I: 18-19 octombrie;
Grupa II: 19-20 octombrie.

Detalii despre înscriere, aici sau accesând secțiunea "În curând".

Filtre arhiva