Institutul de Studii Populare, în parteneriat cu Fundația Hanns Seidel și Centre for European Studies, a organizat vineri, 2 august 2013, la Cluj-Napoca, prima întâlnire din seria „Democrația activă / Coaliția pentru Constituția cetățenilor”, în prezența unui numeros public și a unor invitați de marcă: domnul Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca și fost prim-ministru al României, domnul Cătălin Predoiu, prim-vicepreședinte al Partidului Democrat Liberal, domnul Ioan Oltean, vicepreședinte al PDL, domnul Daniel Buda, președinte al Comisiei Naționale de Integritate, Statut și Litigii a PDL, și domnul Radu Carp, secretar executiv al partidului. Dezbaterea a fost moderată de doamna Cristina Trăilă, directorul Institutului de Studii Populare și secretar executiv al PDL. Evenimentul s-a bucurat și de prezența domnișoarei Irina Rovența, reprezentant al Centre for European Studies, think-tank-ul oficial al Partidului Popular European.
Reuniunea de la Cluj-Napoca a fost deschisă de un cuvânt introductiv al domnului Emil Boc, care a criticat sever proiectul de modificare a Constituției inițiat de parlamentarii USL. „O monstruoasă coaliţie nu poate propune decât o monstruoasă Constituţie, pentru că nu poţi propune o reformă a Constituţiei care distruge principiile statului de drept, începând cu principiul separaţiei puterilor în stat şi continuând cu aberaţii legislative”, a declarat domnul Boc.
La rândul său, domnul Cătălin Predoiu s-a referit la responsabilitatea politică a inițiatorilor acestui proces de revizuire a actului fundamental, Victor Ponta și Crin Antonescu. „Un proces de revizuire a Constituţiei în opinia mea ar trebui să fie făcut pentru mai binele oamenilor, mai buna aşezare a ţării”, a explicat domnul Predoiu. „Procesul de revizuire a Constituţiei promovat de USL este făcut cu gândul la mai binele politicienilor. Dovadă stau textele pe care ni le propun pentru restrângerea independenţei justiţiei şi pentru creşterea imunităţii penale a parlamentarilor”, a subliniat prim-vicepreşedintele PDL.
De altfel, absența consultării cu societatea civilă și a experților în domeniul dreptului constituțional a fost subliniată și de către domnul Radu Carp, care a atras atenția asupra faptului că din Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituției nu face parte niciun specialist, dar în schimb sunt prezenți parlamentari condamnați penal.
Numeroasele deficiențe de ordin tehnic, contradicții, formulări vagi și interpretabile din textul inițiat de parlamentarii majorității USL au făcut și obiectul criticilor exprimate de lideri PDL precum domnul Ioan Oltean și, în intervențiile lor din sesiunea de întrebări și răspunsuri, de către deputatul PDL Adrian Gurzău și de către domnul Lucian Bode, secretar executiv al partidului și fost ministru al Economiei.