Școala de Leadership - 2015

IMG 9986Școala de Leadership, organizată de Institutul de Studii Populare și susținută de Fundația Hanns Seidel România, își propune să explice participanților diferența dintre “manager” și “leader”, să transmită cât mai multe cunoștințe despre modul de abordare, trăsăturile și competențele unui leader, dar, în același timp, să dezvolte abilitătile de comunicare, organizare și propagare a mesajelor viitoarei clase politice.

Mai mult decât atât, prin temele pe care le abordează, Școala de Leadership aduce în lumină necesitatea și modurile de schimbare a trăsăturilor care nu sunt în consonanță cu profilul unui leader de succes, atât în mediul de afaceri, cât și în cel politic.  

DSCF5253Prima ediție din anul 2015 a Școlii de Leadership și-a deschis lucrările pe 27 februarie, la sediul Institutului de Studii Populare. În susținerea participanților au venit traineri cu o vastă experiență în domeniu, precum dl. Marian Staș (trainer în cadrul Institutului Aspen International, președinte al Clubului Liderii Mileniului III, profesor al JFK School of Government), dl. Horea Murgu (formator, secretar SAEL - Societatea de Analiză Existențială și Logoterapie, președinte Coaching Institute 2004 – 2011, director de psihodramă și sociodramă în supervizare, Hipnoterapeut NBH - National Board of Hypnosis, USA) sau dl. Alexandru Taşnadi (economist şi matematician, profesor universitar doctor la Academia de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Economie Generală).

11923599 10153542364437389 701520819135731054 nÎntre 24 și 26 iulie a avut loc o a doua ediție, susținută în aceeași locație, destinată participanților din regiunea de Sud a țării. Și de data aceasta participanții s-au bucurat de cunoștințele și experiența transmise în cadrul dezbaterilor de traineri precum doamna Violeta Vijulie – specialist în comunicarea instituțională, doamna Ana Stăncescu – expert în accesarea fondurilor europene sau domnul Cristian Pîrvulescu, politolog și comentator al vieții social - politice a României.

Cea de-a treia ediție a păstrat tradiția construită prin temele abordate, informațiile propagate, dar și prin specificul activităților desfășurate anterior, fiind, însă, susținută la Turda, în perioada 20 – 23 august 2015.

 


 

Filtre arhiva