În perioada 11-16 octombrie 2017, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și Facultatea de Studii Europene și Facultatea de Istorie și Filozofie a Universității Babeș Bolyai în parteneriat cu Fundația Hanns Seidel - România și Institutul Polonez din București a organizat conferința internațională ”Centenarul Revoluției din octombrie. 100 de ani de represiune”.
Evenimentul și-a propus să sublinieze că centenarul Revoluției ruse reprezintă în același timp împlinirea unui secol de la apariția primului stat comunist totalitar funcționând exclusiv prin mecanismele represiunii și de a dezbate, din punctul de vedere al victimelor, urmările acestui moment care a marcat istoria secolului XX. Și, datorită unei suprapuneri a centenarului cu împlinirea a 20 de ani de la publicarea Cărții Negre a Comunismului editată de Stéphane Courtois (a cărei primă traducerea a apărut în România) - prima sinteză asupra represiunii comuniste, o secțiune a conferinței a fost dedicată acestei aniversări.
Conferința a fost organizată la Cluj, la Universitatea Babeș Bolyai (12 octombrie) și la Sighet, la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței (13-15 octombrie), cu participarea unor importanți istorici specializați în istoria comunismului din Franța, Germania, Marea Britanie, Statele Unite, Olanda, Polonia, Republica Moldova și România.
Joi, 12 octombrie, în Aula ”Jean Monet” a Facultății de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai, au vorbit, în deschiderea conferinței, Ana Blandiana, președintele Fundației Academia Civică și a Memorialului Sighet și prof. univ. dr. Gheorghe Cipăianu de la Facultatea de Istorie a Universității Babeș-Bolyai. A urmat prima prelegere din cadrul conferinței, Lenin și inventarea totalitarismului susținută de cunoscutul istoric francez Stéphane Courtois, unul dintre cei mai reputați specialiști în istoria comunismului.
Vineri și sâmbătă prelegerile au continuat în sala de conferințe a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet. Cincisprezece conferențiari au susținut prelegeri în cadrul celor patru mese rotunde: Stéphane Courtois, Liviu Țîrău, Helmut Müller-Enbergs, Virgiliu Țârău, Anna Richter, Anneli Ute Gabanyi, Armand Goșu, Patryk Pleskot, Anatol Petrencu, Gheorghe Cipăianu, Mircea Munteanu, Albert van Goudoever.
Auditoriul a fost format din studenți, masternazi, doctoranzi, cadre universitare de la Facultățile de Istorie și Filozofie și Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai, precum și din istorici, jurnaliști, profesori de istorie din Maramureș. Aula Facultății de Studii Europene din Cluj a fost arhiplină în prima zi a conferinței, peste 100 de tineri participând la prelegerea lui Stéphane Courtois, urmată de o sesiune de întrebări. Prelegerile au fost urmate de discuții, la care au participat în mod special tinerii.
Jurnaliștii prezenți la eveniment au relatat pe larg despre importanța conferinței, subliniind cât de interesante au fost temele suspuse dezbaterii. Au fost difuzate reportaje în cadrul programelor de știri ale Televiziunii Publice, precum și ale radioului public (atât la Radio România Actualități, cât și la Radio România Cultural, Radio Cluj, Radio Sighet). Evenimentul a fost reflectat și într-o emisiune de 2 ore la postul de televiziune Realitatea TV, precum și într-o emisiune la Radio România Cultural (invitați Ana Blandiana, Anneli Ute Gabanyi, Virgiliu Țârău, Gheorghe Cipăianu, Ioana Boca). Un amplu interviu cu istoricul Stéphane Courtois a fost publicat de portalul PressOne. RFI România a realizat o emisiune specială avându-i ca invitați pe Ana Blandiana și Stéphane Courtois. Aceeași temă a fost abordată și într-o emisiune la Radio Trinitas (invitați Ana Blandiana și Ioana Boca). TVR Cluj a realizat o serie de emisiune avându-i ca invitați pe mai muți dintre conferențiari. Au apărut de asemenea reportaje și relatări în presa locala și națională (Maramedia, Graiul Maramureșului, Ziua de Cluj, Clujul Cultural, televiziune NCN, LaPunkt, Ziarelive, Știrile Zilei), dar și în presa poloneză (Radioul public polonez).