3 aniversări şi o premiere

24068230 1676687255729575 8876957224305586891 nJoi, 23 noiembrie 2017, Fundaţia Hanns Seidel a avut plăcerea să aniverseze 25 de ani de la începerea activităţii sale în România. Evenimentul a marcat şi împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea Fundaţiei Hanns Seidel în Germania, dar şi 10 ani de când România face parte din Uniunea Europeană.

În cadrul acestei întâlniri au vorbit despre rolul şi activitatea HSS în România doamna Laura Codruța Kövesi, procuror şef DNA, doamna Ana Blandiana, preşedinta fundaţiei Academia Civică, domnul Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, reprezentantul minorităţii germane în Parlamentul României, domnul Ludovic Orban preşedintele PNL.

23915742 1676687252396242 1602052996006399440 nEvenimentul s-a bucurat de prezenţa doamnei preşedinte a Fundaţiei Hanns Seidel Germania, doamna profesor Ursula Männle, fost ministru de stat. Un moment special al acestui eveniment aniversar a fost reprezentat de decernarea celei mai înalte distincţii acordate de către Fundaţia Hanns Seidel, "Acul de Aur", doamnei procuror şef DNA, Laura Codruta Kövesi, pentru rezultatele activităţii obţinute de instituţia pe care o conduce.

Dorim să mulţumim pe această cale tuturor oaspeţilor şi prietenilor noştri, fără de care activitatea noastră nu ar fi fost posibilă şi să sperăm că şi în următorii 25 de ani vom avea parte de sprijinul lor.

Filtre arhiva